Pinyin, romaji, AFI — la ce folosește rândul de sub cuvânt
Sub un cuvânt chinezesc, japonez sau coreean, același sunet apare uneori scris în două sau trei feluri. Fiecare dintre ele are alt rost. Ce îți spune fiecare și când te poți lipsi de ea.
În Mullawo, sub un cuvânt japonez poți găsi uneori trei lucruri unul după altul: みず mizu [mˈizɯᵝ]. La un cuvânt chinezesc sunt două, 橙色 chéngsè urmat de o transcriere în paranteze drepte. Ai zice că e aceeași informație repetată de trei ori. Nu e așa, iar dacă faci diferența de la bun început, scapi de multe încurcături în primele luni.
Fiecare răspunde la altceva
AFI: cum se aude? În paranteze drepte e Alfabetul Fonetic Internațional, în care fiecărui sunet îi corespunde un simbol, același în toate limbile. E singura dintre cele trei care descrie sunetul propriu-zis, nu o convenție de scriere. În Mullawo, orice limbă care are transcriere o are în AFI.
Romanizarea: cum se tastează, cum apare în manuale? La chineză, japoneză și coreeană, Mullawo adaugă și scrierea oficială cu litere latine a fiecărei limbi:
- pinyin la chineză, cu semnele tonurilor: 橙色 chéngsè (portocaliu);
- romaji la japoneză: オレンジ色 orenji-iro;
- Romanizarea Revizuită la coreeană, sistemul oficial din Coreea de Sud: 주황색 juhwangsaek.
Cu ea scrii pe tastatura telefonului, pe ea se bazează manualele, pe ea o găsești pe indicatoare și pe hărți. Rămâne însă o ortografie, nu o descriere a sunetului: nici zh din pinyin, nici eo din coreeană nu se citesc cum s-ar aștepta un român.
Citirea: cum arată cuvântul în scrierea fonetică proprie limbii? Asta există doar la japoneză. Când un cuvânt e scris în kanji, alături apare citirea lui în kana: 水 → みず, オレンジ色 → オレンジいろ. Așa „aude” un japonez cuvântul când îl citește, și spre deosebire de romaji, asta chiar e japoneză.
De ce are fiecare locul ei
La început, toate împărțeau același câmp, iar un card putea afișa oricare dintre ele în același loc. Pentru cine învață, e derutant: mizu arată pronunția sau ortografia? Iar [mˈizɯᵝ] e un alt cuvânt?
Acum fiecare are locul ei, mereu în aceeași ordine: citire, romanizare, AFI. Totul încape pe un singur rând, așa că atunci când întorci cardul, cuvântul nu se mută din loc.
Ce citești, în funcție de limbă
La chineză, pinyin — și tonurile nu sunt opționale. Semnele de deasupra nu sunt de decor. mā, má, mǎ și mà sunt patru silabe diferite; cu tonul greșit spui altceva sau nu spui nimic. Citește pinyinul cu tot cu semne, repetă cuvântul după difuzor și socotește tonul parte din ortografie. AFI te scoate din încurcătură când un sunet nu-ți iese, de pildă ca să deosebești zh, j și z, dar unealta de zi cu zi rămâne pinyinul.
La japoneză, kana, iar romaji cât mai puțin. Romaji te ajută să câștigi timp în prima săptămână și te face să pierzi timp tot primul an. Hiragana și katakana au împreună cam o sută de semne, iar japoneza se scrie de fapt cu ele. Când ajungi să le citești, citirea de lângă kanji îți e suficientă, iar romaji nu face decât să te încurce.
La coreeană, romanizarea doar până citești hangul. Durează o săptămână, nu un an: vezi articolul despre cum e construit hangul. De acolo încolo, Romanizarea Revizuită doar te stânjenește, pentru că hangul redă coreeana mai precis decât ar putea-o face orice litere latine.
La celelalte limbi, AFI când ai un dubiu și difuzorul de fiecare dată. În spaniolă sau georgiană, felul în care se scrie un cuvânt îți spune deja mare parte din pronunție. În engleză, franceză sau portugheză, mult mai puțin, iar AFI e atunci singurul reper de încredere pentru cum se citesc literele în cuvântul respectiv. Totuși, nimic nu înlocuiește urechea: apasă pe difuzor, iar a doua apăsare redă cuvântul mai rar.
Cum ascunzi rândul
Întregul rând depinde de un singur comutator, Afișați transcrierea, din Setări. Oprește-l când scrierea îți ajunge: după o săptămână de hangul, când kana îți vin de la sine sau când îți dai seama că citești literele latine în locul cuvântului. Îl poți porni oricând din nou pentru o limbă abia începută.
Doar chineza face excepție. Caracterele ei nu arată cum se pronunță, deci nu vine niciodată momentul în care scrierea singură să-ți spună cum se zice un cuvânt nou. Lasă rândul afișat cât timp tot înveți cuvinte noi.
Pe scurt
- În primele săptămâni, citește rândul. E o punte, iar o punte e acolo ca s-o treci.
- Învață scrierea pe care o folosește cu adevărat limba, kana sau hangul, și lasă romanizarea deoparte cât poți de repede.
- La chineză, nu renunța niciodată la semnele tonurilor. Din tot pinyinul, de ele nu te poți lipsi.